copil
Social

Scoala noastra cea de toate zilele

Nu stiu ce m-a apucat sa scriu asta. Singurul lucru in fata caruia nu am dubii este ca mi-as dori sa-l citeasca parintii de astazi si sa rada: ei, la fiica-mea la scoala nu mai e asa!

Intre 1996 si 2004 am fost eleva la Scoala Generala nr. 39 din Bucuresti.

In cei 8 ani de scoala, cel mai mare dusman al meu a fost apa.

Cand invatam dupa amiaza, aveam grija ca inainte de a pleca la scoala cu vreo 2 ore, sa nu beau apa, sau ceai, sau suc, sau orice lichid.

Cu sfintenie inainte sa ies pe usa aveam grija sa fac pipi. Ma ingrozea perspectiva de-a intrerupe ora sa cer voie la toaleta.
De ce in timpul orei?
Pai la WC-uri nu erau usi. Deci nu ca nu se inchideau, ca erau paradite, pur si simplu la unele WC-uri usile erau inexistente, prin urmare era cam delicat de folosit in pauze cand niste zeci de copii halalaiau pe holuri.

Sapunul? Singura umra de detergent in scoala era in galeata in care se inmuia teul folosit cu sarg de doamnele de serviciu la mozolitul podelelor.

Apa, prin nu stiu ce miracol, si vara si iarna era zloi. Zici ca venea dintr-un izvor de munte, direct la scoala in instalatie!

Ora de sport! Acea gluma sinistra …

Cu toata indaratnicia mea in lumea cifrelor, cu draga inima as fi ales ora de matematica in detrimentul orei de sarit capra si de facut dumbe la saltea.

Aveam sala de sport in scoala, cu vestiar. Ma rog, mai degraba o anexa, fara ventilatie, fara geamuri. Singura modalitate de aerisire era sa deschizi usa, usa care dadea intr-un hol mic, fara geamuri!

La orele amiezii, cand eram a cincea, a sasea clasa care intra la sport, candea a hoit acolo.

100 de muncitori care lucreaza 12 ore pe santier la 38 de grade si intra intr-un spatiu restrans din panouri sandwich, nu put cum putea incaperea aia. Miros de vechi, cu statut si amestecat cu transpiratie.

N-am inteles niciodata la ce si cui servea saritul la capra. Acest bau bau care a ingrozit generatii de copii sper ca a disparut din programa scolara intr-una dintre multele reforme ale doamnei Andronescu si nu numai.

Pe langa capra, ne rostogoleam pe saltelele alea infecte de zici ca ne pregateam sa devenim Nadia Comaneci.

Ne dadeam peste cap, din fata in spate, din spate in fata, din apropiat in departat si invers.
Astazi, daca as lua trei saltele din alea sa le bat in fata blocului, m-ar lua vecinii la bataie ca le umplu masinile de praf.
Mi-era sila de ele inca de atunci, copil fiind.

Cand dadea caldura afara ne mutam din sala de sport in curtea scolii la volei si la fotbal.

Au trebuit sa treaca niste ani, sa ma apuc de jogging si sala ca sa imi dau seama cat de eronate erau toate indemnurile profului de sport.

Inainte sa alergam pe asfalt, unii in adidasi, altii in tenesi cu talpa cat foita de ceapa, faceam incalzirea articulatiilor.
Printre altele, ridicam mainile si fluram degetele. Normal ca degetele de la maini le incalzesti cand urmeaza sa alergi 50 de minute.

Terminam ora transpirati si insetati. Nu aveam voie sa bem apa in timpul orei, nici dupa ore, ca sa nu racim!

Cei mai razvratiti se furisau in baie sa ia 2 guri de apa.
Bunul simt, ca nu trebuie sa ai studii medicale, ci acel simt comun care sa iti spuna ca apa e importanta, ca trebuie sa ne hidratam, mai ales cand depunem efort.
Dar la scoala nu, la scoala dupa o ora de efort vara la 33 de grade, nu se bea apa!

Razboi intre profesori, elevii victime colaterale!

Cand am inceput a 8-a proful de geografie s-a pensionat. Ne era tuturor drag de el. De moda veche, era convins ca singura modalitate de a ne invata geografia era sa ne dicteze cateva pagini ca la un maraton, iar aleatoriu sa ne asculte ora urmatoare. Dupa ce se termina ora ne dureau mainile, zici ca ne pregatea de un concurs „care scrie mai repede”.

In locul profului cu dictarea a venit alta doamna. Si ea cu un picior la pensie, iar cu celalat picior beteag. Scunda, fara gat, supraponderala, diabetica, cu parul scurt si alb, am simpatizat-o.

Simpatia a tinut pana am lezat-o in orgoliul ei de dascal cu 35 de ani la catedra: la testarea nationala am ales istoria cam toata clasa. Vreo trei dezertori au ales geo.
Atat ne-a fost! S-a razbunat pe noi cum numai un dascal o poate face. Ne preda si asculta peste ce era in programa scoala. La sfarsitul anului, cei mai multi dintre noi puteam lua lejer o mentiune la olimpiada de geografie, faza pe municipiu.

Ati zice c-a fost un lucru bun, dar nu! Stilul bombardier de predare si invatatul mecanic ca un robot, a facut ca imediat dupa vacanta de vara, din tot caietul de geografie sa mai stim fix asta:

  • la noi in Romania sunt muntii Carpati
  • cu 3 grupe, Carpatii Orientali (cei dinspre Orient, mama Rusie), Meridionalii (la mijloc) si Occidentalii (catre Occident)
  • Moldoveanul e cel mai inalt varf, cu peste 2000 de metri
  • Clima e temperat continenta. Ma rog, era, nu stiu ce sa zic de ultimii ani.

Liniuta de fractie

Ca un copil constiincios ce eram, aproape sa cad in depresie cand am luat 3 la matematica pentru ca … nu am pus liniuta de fractie mai intai.

Eram la tabla, trebuia sa scriu 12 supra 4, scriu 12-le si cand sa pun liniuta de fractie, buf! Nota 3! Trebuia sa trec mai intai liniuta, abia apoi cifra.

Ei, aceasta atitudine, demna de-o socra proasta care se da de ceasul mortii ca tu incepi sa aspiri din dormitor catre supragerie, ci nu invers cum face ea, pe mine m-a lasat fara cuvinte atunci, ma lasa fara cuvinte acum.

De unde acest fixism exacerbat pe detalii? De ce atata consum de energie pentru lucruri atat de marunte:

  • copertile cartilor sa fie intr-un fel (Slava Domnului ca am aflat despre impactul plasticului asupra mediului! Sper ca nu mai exista coperti de plastic)
  • caietul de teme, caietul de clasa
  • caietul sa aiba neaparat 60 de file
  • pixul sa fie nu stiu cum
  • sa nu folosim picul
  • sa cumparam nu stiu ce tip de compas
  • sa nu stergem cu pasta corectoare
  • sa nu scriem urat

Cui ii pasa cu ce a scris Einstein teoria relativitatii?

Ce importanta are daca Eminescu a scris Luceafarul cu creionul ori condeiul?

Daca s-ar intalni cu pestele ala auriu, unii ar cere un cont gras, o casa faina, o masina si mai si.

Eu in afara de cont as vrea sa ma trimita la scoala in anii 2000. Mintea adultului de azi in corpul copilului de atunci.
Sa le torn verde in fata profilor toate c… astea, doar asa, sa le vad reactia. M-ar aproba? S-au schimbat, au evoluat? Isi dau seama ca greseau?

La mine la scoala repetentii, tiganii si saracii stateau in ultima banca

N-avea nimeni o problema cu asta in afara de mine. Iar mie imi pasa pentru ca eram inalta si stateam in penultima banca. De-asta sufeream, as fi vrut macar o banca goala sau mai multe sa stau departe de ei.

Acum doi, poate trei ani m-am gasit pe Facebook cu „unul” din ultima banca. Intr-a 5-a el scria Maras in loc de Marius ci nu folosea majuscula. Face box de performanta, are doua fetite, mi-a zis ca nu prea scrie pe Facebook, iar cand scrie, verifica inainte pe Google sa fie corect.

Nota

In anii mei de scoala nota nu era un indicator de performanta. In notele nostre profesorii nu pareau sa isi vada capacitatea sau incapacitatea de a invata noile generatii.

Nu, nota era instrument de pedeapsa:

  • ati iesit pe hol si ati facut galagie dupa ce s-a sunat, lucrare de control!
  • nu esti cuminte, deranjezi ora, te ascult.

Ba chiar au fost situatii cand am dat test, am dat-o rau de gard, noi, clasa, in sensul ca a plouat cu note mici, iar profesorul parea sa fie bucuros.

Si eu nu inteleg bucuria.
Pai daca eu azi explic echipei mele un proiect si proiectul sub managementul meu iese un fiasco, cum sa ma bucur?
Nu inseamna ca sunt niste limitari la mine?

Religia, arta, harta

Cu ani in urma eram vehementa.

Religie la scoala? Nu dom’le, manipulare, indoctrinare!
Fiti pe pace! Religia se face ca si restul de 19 – 20 de materii. Superfial! O forma fara fond.
Sansele ca dupa 12 ani de religie sa nu poti face distinctia intre ce semnifica Pastele vs. Craciunul, sunt uriase!
Tot asa cum dupa 12 clase multi nu stiu sa scrie, sa citeasca cursiv si sa vorbeasca.

Muzica, desenul, ah! Desigur, este important sa dezvoltam latura artistica a copiilor. Dar chiar nu s-a sesizat nimeni ca de 30 de ani de cand se studiaza aceste materii vreme de 12 ani de scoala, cea mai cea expozitie de pictura nu aduna nici 1% din ce aduna supermarketul la deschidere cand da 50% reducere la tigai de semi teflon?!

Cu toata dragostea pentru acesti profi, iertati-ma, insa e o pacaleala sinistra!

La muzica si desen se iau doua note: 9 si 10. Cel putin la mine la scoala asa era. Un 7 la muzica era motiv de rascoala, veneau parintii la scoala.

Doua materii de umplutura. Ajuta la medie.

Media fiind aia pe care aveam toti grija sa n-o stricam.
50% conta media din 5-8 la testarea nationala. 50%! Pai cand auzeai „iti strici media” era echivalent cu „iti pierzi un membru”!
Si uite asa caram in scoala generala un bloc de desen. Bloc la propriu ca era fie in A2, fie un A1, toamna prin ploia si iarna prin zapada.
Si desenam pe el un pom la care daca m-as uita acum n-as putea spune cu certitudine, e copac, e umbrela?2

Din aceeasi categorie

2 comentarii

  1. […] Am construit noi, noi ca stat roman, am construit cumva niste scoli in care acum bate vantul pentru ca n-avem copii de dus scoala? By the way, scoala noastra cea de toate zilele […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *