Sprijin comunitate proaspetele mamici
Parinte in devenire

O stiti p’aia cu copiii crescuti de comunitate?

Creierasele oamenilor, indiferent ca omul e un analfabet functional sau o minte sclipitoare, au cateva puncte in comun. Unul dintre aceste puncte comune e tendinta de a-si aduce aminte cu nostalgie de un trecut zugravit in minte in culori muuuult mai frumoase decat a fost de fapt.

Citeste si:

Copilarie de cacat

Ce frumos era in copilarie la tara cand umblai descult prin iarba, mancai branza proaspata si te jucai de dimineata pana seara pe ulita cu alti copii. O zice un adult de 35 de ani azi. Cand era copil in vacanta la tara, dupa o saptamana murea de plictiseala ca nu era antena prin cablu acolo, deci rata desenele animate; era satul de branza cu paine si abia astepta sa revina in Bucuresti la prietenii de la bloc.

Ce frumos era in timpul sarcinii cand umblai dupa hainute si te emotionai la fiecare bebelus zarit pe strada. O zice mama unui copil de 1 an acum, cand era gravida se simtea cat un tanc transpirat si tot ce isi dorea era sa iasa mai repede copilul ala!

De ce am scris asta? Pai tot aud despre cum sunt azi mamele singure in apartament si cum erau inainte inconjurate si cocolosite de „comunitate” si ca vezi Doamne ce bine era! Chiar si eu ajunsesem sa cred asta.

Numai ca blinc, blinc, mi-am adus aminte de comunitatea din Oltenia anilor90, de ce insemna pe atunci suportul comunitatii si la ce se referea vorba … ca sa cresti un copil e nevoie de un sat intreg. Deci, sa incepem:

  • Verisoarele de varsta apropiata cu a mea dormeau excelent noaptea, bunicul lor avea grija sa le dea un deget de tuica seara inainte de somn, nu aveau mai mult de 1 an, e o minune ca nu s-au intoxicat copiii cu alcool;
  • Fratele lor mai mic, verisoru’ cum s-ar zice, nici azi nu isi foloseste mana stanga asa cum trebuie. Era foarte mic cand aflat in grija surorilor mai mari de … 8 si 10 ani, a rasturnat tuciul in care fierbea apa de mamaliga;
  • Vizavi de casa lu’ mamaie locuia o familie cu un singur copil, lucru rar intalnit pe vremea respectiva. Pentru ca tinerii lor parinti nu se mutasera de acolo la oras, slujbe la sat nu aveau si nici batrani nu erau sa incaseze pensia uriasa de CAP, munceau cu ziua. Cand erau la prestat o munca unde nu puteau lua copilul de 2 ani, era simplu, il legau de picior in curte. Credeti ca avea cineva vreo problema cu asta? Ati ghicit! Bineinteles ca nu! Aia plecati „la Bucuresti”, cand veneau sa isi aduca propriile odrasle mai scapau un „Saracutul de el” si cam atat.

Mergand mai departe de amintirile mele, din lecturi si povestile de viata auzite de-a lungul timpului de la cei mai batrani, nici inainte de ’90 nu era mai bine. Se muncea la camp, se nastea pe camp, se intorcea la munca de camp. Cred ca pur si simplu mama nu avea depresie pentru ca era prea ocupata sa nu moara de foame.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *