Minunata copilarie din anii `90 – 2000

Stiti postarile alea sensibiloase de pe Facebook? Odele copilariei anilor `90 – 2000? S-au compus chiar si cantece pe subiect – Dragos Leasa – Copilaria noastra vs copilaria voastra
Initial m-am lasat atinsa de mesaj, cei mai multi ne gandim cu drag si nostalgie la primii 12 – 13 de viata, dupa aia apare acneea si se f… tot.

Dupa ce s-a evaporat melancolia aferenta, am stat si-am judecat cu mintea adultului de astazi: bai, totusi de ce dracu`era asa frumos sa copilaresti in anii aia?

• unii zic ca noi cica mancam mancare mai sanatoasa, nu bagam atata fast food in noi si nu beam toate mizeriile? Wtf? Cand beam Tutti Frutti cu dioxid de carbon, acidifiant acid citric, arome, stabilizatori guma arabica si guma de ester, antioxidant acid ascorbic, colorant beta-caroten, conservanti benzoat de sodiu si sorbat de potasiu era de bine. In mod normal consumam niste lichide dubioase cu aroma de Cola din fata cofetariilor care vindeau la geam. Pe langa astea, mai erau niste cancere la plic, puneam apa peste si obtineam un „suc” dulce pana la voma.

consumam energia pe-afara, ne jucam, faceam sport, se juca fotbal, nu stateam toata ziua cu ochii lipiti de un ecran fara sa socializam. Daaa, era asa de frumos. Cel mai apropiat parc era la o distanta considerabila asa ca ne faceam veacul in fata si spatele blocului intre asfaltul de pe trotuar si tarana. Loc de joaca oha, ne urcam ca maimutele in copaci, rupeam florile din gradinile blocurilor din imprejurimi si cand ploua intram in scara sa jucam carti. Si jucam, pana venea vreun pensionar disperat ca facem galagie si ne dadea pe usa afara. Parcurile era neamenajate si te declarai fericit daca puteai sa te dai intr-un leagan ruginit. Cautam chestii pe la ghena cand vreun vecin zelos facea curat.

• scoala pendula intre vechiul sistem comunist si-o Romanie care se dorea democrata. Profii nu ne loveau (fizic), ne ardeau la nota cand nu eram „cuminti”. Si nu, nu vorbesc de nota la purtare, ci de nota la romana, mate.
In scoala aveam intrari separate, nu aveam voie pe la „intrarea profesorilor”. La ora de sport alergam ca tampitii pe asfalt. Nimeni nu stia pe atunci ca alergatul pe asfalt iti buleste articulatiile. Alergam cate-o ora si beam apa de la baie pe furis ca sa nu ne vada profii ca venim de la sport si bem apa. Stiti, atunci nimeni nu ne zicea ca trebuie sa ne hidratam, mai ales in timpul miscarii. Efortul nu era asa mare, in general nu beam apa la scoala ca sa nu merg la pipi in toaletele alea infecte.
PS: eram la scoala in Bucuresti, in sectorul 2.

eram mai fericiti, chiar daca aveam mai putin. Discutabil, eram fericiti cu ce aveam pentru ca nu cunoastem altceva, Se intampla si acum ca adult. Prin 2010 imi placea pe litoral la bulgari, dar nici nu fusesem in Gran Canaria ca sa am alte puncte de reper.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *