superstitii si sfaturi proaste in sarcina
Parinte in devenire, Prostia omeneasca

Cele mai proaste 5 sfaturi pe care le poate primi o femeie insarcinata

Mananca pentru doi

Mananca pentru doi e poate unul dintre cele mai nocive sfaturi pe care le poate primi o gravida. Chiar daca mintea luminata care o indeamna sa manance pentru doi, pentru trei sau pentru patru dac-or fi tripleti, nu o face cu rea intentie, rezultatul e nasol pentru viitoarea mama. In sarcina nu mananci pentru doi, mananci de doua ori mai bine, e cu totul altceva.
Daca inainte de sarcina, mic dejun inseamna doua merdenele de la metrou, in sarcina, mic dejun ar fi bine sa inseamne un ou fiert si o felie de paine cu unt, in niciun caz, patru merdenele.

Doza este regina in alimentatie, inainte de sarcina, dar mai ales in sarcina si in perioada alaptarii. Exceptand alcoolul, drogurile si tigarile (eventual anumite interdictii alimentare clare cand gravida are niste afectiuni cronice si se afla sub tratament), e permis ce consumai inainte (sarcina nu e boala!), dar cu moderatie. Si de ce nu, imbunatatit! Alegeri mai sanatoase, legume din belsug, fructe, fibre etc.

Revenind la mancatul pentru doi in sarcina, in primul trimestru, embrionul evolueaza de la dimensiunea unei seminte de susan in saptamana a 5 – a, pana ajunge la dimensiunea unei piersici mici de 23-24 grame la sfarsitul primului trimestru. Acestea fiind scrise, cam de cate cefe de porc sa aibe nevoie fatul cat samanta de piper din primele saptamani ca sa fie satul?!

Ar fi bine sa mai stim si ca organismul mamei e inteligent. De exemplu, alimentele sunt digerate mai mult timp (unul dintre factorii care predispun la constipatie) tocmai pentru a extrage din ele toti nutrientii pentru mama si fat. Deci, din aceeasi cantitate de mancare, gravida primeste mai multi nutrienti decat inainte de sarcina. 

Mancatul pentru doi doar contribuie la aparitia unei viitoare mame si femei obeze, frustrate, care se recupereaza mai greu din punct de vedere fizic dupa nastere si careia in ultimul trimestru ii va fi de doua ori mai greu sa … traiasca. Pentru ca nu are de carat doar bebelusul cu toate anexele (lichid amniotic, placenta, uter) plus surplusul de grasime necesar in alaptare, volumul marit de sange & glandele mamare marite, ci si surplusul de kilograme din mancatul fara control. Surplus greu de dat jos apoi cand atentia, energia, timpul vor fi canalizate catre noul membru al familiei.

Nimeni nu zice ca trebuie sa tii regim in sarcina, dietele sunt o mare tampenie si in lipsa sarcinii, cu atat mai mult in timpul ei. Dar sa acorzi o mai mare atentie valorii nutritionale pe care ceea ce mananci o are, sa consumi alimente care te hranesc realmente, nu doar iti umfla stomacul, e un must.

Citeste, informeaza-te, invata sa distingi intre ce inseamna 225 calorii 50 de grame de caju crud care iti hranesc bebelusul din uter si 225 de calorii cat are un Big Mag, bogat in sarea care iti umfla picioare, bogat in grasimile care contribuie din plin la formarea celulitei, cresterea colesterolului si culmea, dupa 2 ore parca ai manca ceva; pentru ca mancarea hiper procesata, are si „darul” acesta, de a fi saraca in nutrienti necesari organismului, de aceea ni se face foame mai des si mai repede dupa ce o consumam, desi pe moment ne simtim „full”.

Fa-ti toate poftele

In primul trimestru nu stia nimeni de sarcina, in al doilea eram in izolare because of … pandemie Covid. Mare mi-a fost uimirea la inceputul trimestrului trei cand mi-am socat colegii cu lipsa mea de … pofte de napolitane, covrigi si practic orice e de mancare. Exista inca asa un curent cum ca gravida e un fel de dinozaur care la vederea mancarii pierde si cea mai mica urma de control. O ia razna daca nu mananca atunci din biscuitii vecinului. Nu mai poate daca nu infuleca doua croissante fara sa respire. Se topeste din picioare daca nu mananca ACUM covrig. I se intampla ceva rau copilului daca mama vrea un lighean de inghetata cu cirese si nu i se da ATUNCI.

Nu am avut pofte, nu zic ca ele nu exista, dar de aici la prejudecatile care graviteaza in jurul poftelor e cale lunga.

In primul rand, daca ti-e pofta in fiecare zi de aripioare de la Mc` si covrigi glazurati, mai bine iti pui pofta in cui. Iti faci rau si tie si fatului. Nu doar ca nu te hraneste ceea ce consumi, dar iti poate face si rau. Spre exemplu, daca „bagi” de pofta numai cartofi prajiti cu cotlete de porc, constipatia in ultimul trimestru, dar mai ales imediat dupa nastere, s-ar putea sa te faca sa-ti iasa ochii din cap la propriu.

In al doilea rand, gravida nu avorteaza daca ii e pofta de ceva si nu mananca. Pare stupid, dar in mintea unora insa salasluieste aceasta idee tampita cu poftele si avortul. Fatul e bine mersi la cca. 37 grade Celcius in lichidul amniotic si habar nu are nici de felii pe rosii suculente, nici de rodii, nici de ciocolata, nici de castraveti murati. La el ajung niste nutrienti din sangele matern si il cam doare la basca de unde provin, cata vreme nu-s substante toxice bineinteles.

Apoi, aceasta perspectiva cum ca sarcina e asa ca o pauza de la bunele obiceiurile alimentare, totul in numele copilului, nu este validata stiintific de absolut nimic, ba din contra.

Daca ti-e pofta de 1 kg de inghetata zilnic, s-ar putea sa te duca asta la diabet gestational, diabetul gestational la nastere prematura si un nou-nascut cu hipoglicemie.

De asemenea, din pacate corpul functioneaza in acelasi fel si nu te scuteste nici de depozite ne-necesare de grasime, nici de celulita, nici de niveluri uriase de colesterol, predispozitie la afectiuni ale inimii & multe altele doar ca esti gravida. Sarcina nu trebuie sa fie o rampa de lansare pentru o viitoare viata de supraponderal.

Nu fa sport, ii poti face rau copilului

Sportul are beneficii pentru sistemul cardiovascular, pentru sistemul respirator, pentru sistemul nervos, pentru sistemul locomotor, caci noi oamenii suntem niste animale care au fost concepute de natura la fel ca restul animalelor: sa ne miscam, sa alergam, sa mergem. Ca am descoperit noi masina si scaunul ergonomic de birou, asta e alta poveste. Si faptul ca n-am fost creati pentru a zace in fotolii se vede astazi mai mult decat oricand: afectiuni osteoarticulare la persoane din ce in ce mai tinere, dureri de spate, in zona cefei. Aproapo, ati vazut vreun caine sa-l doara spinarea? Pai nu prea, ca ala alearga cat e ziua de lunga.

Sportul ajuta la mentinerea unui nivel optim de glucoza in sange, oxigeneaza creierul, oxigenereaza fiecare celula din corp, da o stare de bine, ofera si contribuie la echilibrul psihic, emotional.

Sportul e benefic pentru om, femeia insarcina e om. Deci sportul face bine in sarcina. Miscarea face bine in sarcina. Evident ca n-o sa facem escalada, n-o sa jucam jocuri cu mingea care ne-ar putea lovi abdomenul, n-o sa ridicam haltere de 15 kg fiecare, dar asta nu inseamna ca nu putem face miscare adaptat noilor conditii.

Cate vreme nu exista o interdictie din partea medicului care supravegheaza sarcina, statul cu orele lungita in canapea nu sunt ok nici pentru viitoare mama si nici pentru fat. Sedentarismul e la fel de nasol in sarcina, ca si in afara ei.

Un pahar de vin n-a omorat pe nimeni

Pentru tine, adult de 65 de kile, un pahar de vin rosu e nimic distribuit la masa corporala. Dar pentru el? Un pahar de vin rosu de 200 de ml pentru un embrion de 655 grame, cum sa fie?! Babismele cu un pahar nu dauneaza, e chiar bun in sarcina, asta sunt, niste babisme demne de … ignorat.

Cantitatea de alcool din sangele tau, ajunge in sangele lui. Tu ai masa corporala 65 kg, el 65 grame, efectele nu au cum sa fie aceleasi pentru amandoi.

Pana de curand, asta insemnand 2008 – 2009, inclusiv medicii dadeau asigurari ca in cantitati mici alcoolul e safe pentru gravida. Numai ca ultimele cercetari sustin contrariul, iar asta nu trebuie sa ne mire, caci medicina este o stiinca care in permanenta evalueaza, reevalueaza, se imbunatateste.

Nasterea prematura, o greutate mai mica la nastere, dizabilitati fizice, afectiuni cardiace, toate sunt in stransa legatura cu consumul de alcool in timpul sarcinii. Creierul fatului este afectat iremediabil.

Punand toate acestea in balanda, faptul ca se supara vecina de la tara ca nu iei o dusca de vin, n-ar trebui sa constituie o problema.

Nu te apuca sa cumperi dinainte lucruri pentru bebelus

  • Sa nu furi cat esti gravida, ca iese pata in forma obiectului respectiv pe corpul micutului (imi si imaginez ce are pe el copilului unei hoate de masini sau copilul unei tipe care cloneaza carduri si fura banii din cont. Oare furtul intelectual se pune?);
  • Sa nu te uiti la oameni urati sau cu defecte cat timp esti gravida, ca iese copilul urat (de parca ai avea un senzor care sa te avertizeze – Atentie, in 100 de om urat, om urat!);
  • Sa nu tii secret ca esti gravida, ca ar putea iesi copilul mut (desigur, cel mai bine sa iei o portavoce cu tine sau sa iti pui o eticheta pe frunte, cum au produsele alimentare cod de bara, pe care sa scrie cu majuscule SUNT GRAVIDA);
  • Daca lovesti un caine sau o pisica cica iese copilul paros (intr-adevar, e bine sa lovesti animalele numai cand nu esti gravida);
  • Sa nu torni apa socrului sau soacrei sa se spele pe maini ca atunci cand vei naste va trebui sa fie si ei de fata (ma rog, in urban cel putin e greu de imaginat ca te duci dupa ei la toaleta cu ibricul sa le torni apa cand ar putea singuri sa dea drumul la robinet …);
  • Daca ai stat cu gura deschisa in timpul conceperii bebe o sa fie fata (deci orgasm cu gura inchisa, clar?)
  • Daca pui talas in poala o sa iasa bebe cret (evident ca genele, genele alea responsabile de trasaturile viitorului bebelus palesc in fata talasului, apoi, ai sau n-ai neamuri pana la a 10 generatie cu par cret, al tau copil o sa fie bucle – bucle doar datorita talasului);
  • Dupa ce nasti, sa nu treci peste o apa ca iti pierzi laptele (nu sunt sigura daca se pune si cazul in care treci peste ocean cu avionul);
  • Sa nu il prinda noaptea afara, pe bebe si hainutele lui puse la uscat, pana nu ii face botezul, vin ursitoarele rele (practic, daca sunt -20 de grade si hainele bagate la masina dimineata nu s-au uscat, le iei asa ude si le pui prin casa, caci in afara de probleme la nivelul aparatului respirator, n-au ce sa faca rau);
  • Cat timp alaptezi, sa nu lasi pe nimeni sa se aseze langa tine ca iti fura laptele (da vezi ca laptele matern se formeaza din sange, asta inseamna ca iti fura si sangele).

Ce-am vrut sa subliniez cu toate aberatiile de mai sus? Folclorul romanesc e plin de intelepciune dupa cum se poate vedea. Intre recomandarile de mai sus si povestea calului lui Harap Alb care manca jaratic, nu e o foarte mare diferenta. Ca nu e bine sa cumperi produse pentru bebelus inainte de nasterea lui se afla la acelasi palier cu vorbe pline de intelepciune de mai sus.

Pentru binele tau fizic si psihic, pentru binele nou-nascutului fizic si psihic, pentru binele psihic al membrilor familiei care locuiesc cu tine, e bine sa cumperi absolut tot ce crezi ca va avea nevoie dinainte de a-l naste.

 

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *