copilaria anilor 90
Social

Cand ne e dor de-o copilarie de cacat

Creierului ii plac zaharul si lucrurile frumoase. Traumele, trairile dureroase, neplacute, creierul le vrea ascunse, uitate, ca sa poata depasi momentul, sa isi vada de ale lui. Cand nu le poate ascunde sau nu le uita, le modifica parsiv.

si mi-am adus aminte de anii aceia. Creierul meu imbibat in melancolie era, da ba, ce misto era! Stateam afara cat era vara de lunga, eram o gramada de copii …
Apoi firea, a mea, nu aia de la primarie, a zis, ia stai asa, ce era asa de misto in perioada aia?! Ca daca ma uit lucid in urma, eu, adultul care sunt azi, compatimesc sincer copilul care am fost ieri.

In fata blocului cu 3 scari din Dr. Taberei, unde am copilarit, trona un mare si inalt tobogan din piatra. Asa au gandit comunistii, asta e distractia pe care zecile de copii din blocurile muncitoreste, o merita.

In toboganul ala rece si inalt ne faceam veacul, nu neaparat dandu-ne pe el, ci stand cocotati si povestind cum ne facem politisti ori pompieri cand crestem sau incercand sa il parcurgem invers.

Multi si-au rupt barbiile si oasele fragile pe-acolo. Mintea de adult azi judeca ca o jucarie de cativa m inaltime, cam cat sa te faca sa atingi coroana copacului de langa, nu e cea mai inspirata alegere pentru copii nesupravegheati, dintre care unii aveau 4, 5, 6 ani.

In jurul toboganului era tarana. Cand intram vara, seara, in casa, cu mana la inima pot sa spun ca mamaia la tara nu avea atata jeg intre degetele de la picioare dupa o zi de camp, cat aveam eu dupa o zi de joaca in „parcul” din fata blocului din Bucuresti.

Pentru ca ce sa vezi, la oras, copilaria in anii ’90 nu era cum zic rautaciosi, „intre betoane”, era deopotriva intre betoane, tarana si gunoaie.
In capatul celeilalte scari era liceul Gheorghe Moisil. Pe atunci, curtea liceului doar pe ici pe colo era limitata de cate o bucata de gard, vai mama lui. Nu exista paza si fiind vacanta, nici elevi, deci ne jucam in curtea mare a liceului intre pomi, boscheti, gunoaie si rahati.

Dincolo de bucata betonada din mijloc, unde se tineau orele de sport cand era cald, restul curtii era populat, cum am scris, de o vegetatie care crestea fara sa deranjeze pe careva. Oamenii de la blocuri care aveau caini, nu asa multi ca in zilele noastre e drept, ii plimbau in curtea scoli, deci pe langa verdeata abundenta beneficiam si de existenta cacatilor de caine.

De caine sau de om ca deh, daca il taia pe unul cacarea in drum spre piata ori casa, unde sa se opreasca daca nu in boschetii de la liceu?!
Acolo ne jucam noi. Cum? Pai ne urcam in pomi, eram fiecare cu creanga lui si asta era o chestie faina pentru noi. Eram prea mici si necopti sa ne deranjeze ca sub creanga pe care atarnam, un vecin isi aruncase geamul spart, ca sunt cioburi de sticla de bere ori ambalaje.

Daca nu eram in pom, eram la bara de batut covoare sa ne dam peste cap dinainte inapoi si invers, cu parul atarnand in tarana. Si nu, nu voiam sa fim Nadia ca nici dracu’ nu stia cine e.

Uneori la liceu mai veneau si labagii, aia de si-o freaca prin boscheti urmarind copii, deci posibili pedofili. Nu stiam, nu ne interesau ce fac aia in boscheti, credeam ca se caca.

Odata chiar am scos o vecina din bucluc, unul din asta tot insisita ca sa mearga cu el, i-am zis c-o cauta ma-sa mare si ca sa se duca in casa acum, altfel nu mai pupa bani de seminte!

Am crescut in cutuma: nu vorbi cu straini si cu „te fura/ te dau la tigani„, de asta nu mi s-a parut in regula ca unul din boschete sa stea de vorba si sa vrea sa ia cu el un copil.
Ca nu ne zisese nimeni despre abuz sexual, cum sa ne protejam, cum sa recunoastem semnele si sa ne ferim.
Deci cum, cum sa nu imi fie mila de copilul care eram?! E noroc chiar ca nu mi s-a intamplat nimic.

Si stiti care e tragedia, ca nici azi nu ii invata pe copii despre asta. Doar unii parintii mai stabili mental si financiar, atat! La scoala educatia sexuala cica dauneaza. Portavocea BOR crede ca daca le invatam pe fete cum functioneaza vaginul si cum sa se stearga din fata in spate, e Kamasutra.

Bun, am zis de cat de frumoasa era copilaria in tarana si boscheti, acum sa trecem la seminte si jocurile copilariei.
Da, tocam seminte si scuipam pe asfalt de la mic la mare, nu am auzit o singura data in anii aia ca nu e in regula sa faci asta, chiar daca samanta e biodegradabila.

Parca 600 de lei era punga transparenta de la magazin, in cartierele de la periferie erau seminte mai ieftine vandute de tiganci la cornet!

Capitolul jocurile copilariei, treaba e ca nici acolo lucrurile nu stau cum vrea creierul sa imi amintesc. Adica da, jucam fata ascunselea, dar pana la debutul jocului era o ora in care negociam cine si de ce „sa se puna”. Amaratul care se punea se plimba practic inca o ora ca prostul pentru ca noi, ceilalti multi, mai ca nu ne ascundeam in cartierul vecin. Eu ma duceam si acasa ca stateam la parter. Cine sa dea de mine in bucatarie la mamaie?

Alteori jucam leapsa pe cocotate, leapsa pe nu mai stiu ce, alergam de ne iesea sufletul. Asa se explica de ce nu eram obeza cand ai mei imi cumparau in fiecare seara ba napolitate d’alea ordinare plina de-o crema gretoasa pe care azi n-as mai pune gura, ba gogosi cu ciocolata, ba croissante Chipicao! Treaba e ca atunci cand mi-au cazut dintii de lapte, unul nu ramasese necariat. Nici cu noii dinti nu ma pot lauda prea tare. Abia la 30 de ani dupa mii de lei si zeci de vizite la cabinetul stomatologic pot spune ca sunt ok cu dantura.

Pentru ca paleta de jocuri si distractii ale copilariei era destul de limitata, trebuia sa inventam. Ok, nu aveam leagane, „invartitori” si tobogane la dispozitie, dar improvizam.

Dadeam iama in gradinile blocurilor si smulgeam fructele necoapte de prin pomi, mancam caise cruse, mere padurete, corcoduse, dude si prune verzi (alea mai rar ca erau nasoale rau).

Furam cate un trandafir sau liliac sau ce floare gaseam in gradina si le duceam acasa. Era competitie intre noi: care a luat mai multe, ale cui sunt mai frumoase.

Eram in razboi deschis cu cel putin 2-3 batrani de la fiecare scara. Cu cata energie, cu cat jind aparau caisele alea necoapte din pom! Doamne, daca ar fi avut aceeasi atitudine si pentru drepturile lor, azi n-am fi avut nici macar un copac defrisat ilegal, in loc de borduri aveam mini garduri verzi, nu mai auzeam de alegeri castigate de FSN, PDSR, PSD, de mineriade si Caritas. Le ziceam austriecilor, „ba saracilor” si ar fi dat buzna sirienii peste noi cand a inceput conflictul armat la ei.
Din pacata, cata vreme isi aparau cu dintii liliacul din gradina, batranii nostri se bucurau ca niste copii de sepcute chinezesti, pixuri si calendare cu Iliescu.

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *