nou nascut somn si masa proaspeti parinti
Alaptare

Alaptare exclusiva dupa completarea cu formula. Bebe care suge putin si doarme

Ne-am confruntat cu: una bucata nou nascut hranit cu lapte praf in maternitate, ajunsi acasa, pus la san, dar bebe suge putin si adoarme, trezit des in plans isteric si nervos de foame, lapte insuficient la san, hranit copilul cu biberon cu lapte praf si alaptat la san, pus pompa pentru stimulare astfel incat sa raspundem nevoilor celui mic, candva.

Povestea e una clasica. Sau pe undeva pe acolo. Inducerea nasterii, ratata, cezariana, bebe pus la piept in aprox. o ora de la nastere. Separat de mine in prima noapte caci operatie = calmante, antibiotic & alte pastile bagate in mine cat n-am luat in ultimii 15 ani. Intinsa in pat, cu sonda, cu cateter in spinare, cu electrozi pe piept, legata cu degetarul ala, ca nu stiu cum sa il numesc, la aparatul care masoara tensiunea, bataile inimii si ce mai masoara el. La mana stanga branula si perfuzie, ce sa am grija de bebe in prima noapte?? Chiar si asa am cerut sa mi-l aduca sa il alaptez eu. Si mi l-au adus. Dupa ce la aprox. o ora de la nastere mi l-au adus in rezerva unde s-a mufat bine la san si a stat vreo o ora si ceva, in timpul noptii, pana dimineata la 6 am stat impreuna la san pentru vreo 3 ore – 4 ore.

Ziua a continuat la fel, iar la 24 de ore de la nastere s-a dezlantuit taifunul.

In orice caz, in primele 24h, desi nu a fost cu mine non-stop, a supt el ce colostru a gasit, dar cand rezervele din burtica s-au dus, s-a pus pe plans, isteric, neconsolabil. Nici alinatul, nici pusul la san, nici nimic de mergea. Ma innebunea sa il vad asa, mic, rosu, plangand. Eu miscandu-ma ca un robot in tot acest timp …

Am semnat in cele din urma ca sunt de acord cu suplimentare cu formula. Am semnat cu inima indoita si speranta ca voi remedia situatia cand ajungem acasa.

Am ajuns acasa.

In timpul sarcinii am facut un curs de alaptare, apoi a urmat altul si altul si altul. Imi doream mult sa il hranesc eu, nu fabrica Danone. Am asimilat toate informatiile care erau de asimilat, ma simteam increzatoare si nu am prevazut o clipa cum avea sa fie in realitate versus curs.

La curs e o papusa, in viata reala un copil, la curs papusa nu urla din tot sufletul, inrosindu-se la fata cum face bebe real. La curs puneai mumos in linie picioarele, umerii, lipit de mama, in viata reala nou nascutul niciodata, dar niciodata nu sta cu picioarele drepte. Si nici mainile. Cand cu o mana mica se impinge in sanul tau sa se indeparteze si pe cealalta incearca sa si-o indese in gura … iti vine sa ii bati pe aia cu cursurile lor. Cum sa ii dai pe buza de sus cu mamelonul, sa deschida gura nu stiu cum cu buza rasfirata?! Repet, o mana impingea sanul, cealalta era pe gat, capul in toate directiile mai putin in cea buna. Doua maini nu ajungeau sa il pun la san.

Oh, da, sa identificam semnele foamei si sa nu il punem la san cand e agitat si deja infometat. Dar un nou nascut care halea 60 ml lapte in biberon in maternitate, nu o sa fie niciodata linistit cu 10 picaturi de lapte matern. Iar dupa picaturile alea avea de sondat, nu gluma. L-am tinut cu orele la san, l-am mufat corect, il tineam de manuta ca sa il „stabilizez” cum zicea consultantul in alaptare. Il calmam, il puneam la san, sugea putin, ce gasea, apoi cand nu mai venea nimic se enerva, respingea sanul, plangea isteric.

Da, am chemat si un consultant in alaptare acasa. Mai statusem la povesti si cu altul in maternitate, dar destul de superficial, practic, stiam tot ce mi-a zis el de la cursuri. De aratat nu mi-a aratat nimic, copilul dormea cand a venit, l-am lasat sa doarma.

Consultantul chemat acasa dupa ce am apelat la Clinica de Alaptare a fost alta poveste. Am stat peste doua ore, ne-a aratat iar cum se face corect atasarea ca sa nu ma pomenesc cu ragade si toate cele, iar nou nascutul sa nu suga eficient. Ne-a aratat efectiv pozitii de alaptat si poate cel mai important ne-a lasat doua furtunase, SNS parca se numesc. Furtunasul subtire se lipeste pe san, copilul cand suge, vine laptele praf prin furtunel, dar el crede ca vine de la san si stimuleaza si sanul totodata. De asemenea, prin furtun nu are acelasi flux ca de biberon, astfel bebe nu se va obisnui cu un flux abudent, iar cand ajunge la san sa nu mai traga de oboseala, sa i se para prea greu.

Si vestita – pentru stimulare lactatie care nu s-a declansat, pus copilul la san, cat mai des, cat vrea, cand vrea.

Apoi, lactatia se regleaza pe principiul cererii si al ofertei. Mama produce cat lapte are bebe nevoie. Simplu, nu?

Ei, in realitate a fost asa. Incercam sa il mentinem pe nou nascut activ la san ca sa traga si sa stimuleze sanul. Am pus comprese calde. Am folosit si pompa si ma zapacea cand ieseau 2 picaturi. Nou nascutul era tinut la san cu orele. Cu orele! Pana imi amortea fundul. Nu mai simteam nici operatia de cezariana. Eram pe modul: pus la san, comprese calde, pompa, ceai lactatie, pus la san, pus la san, pus la san pana devenea isteric … de foame.

Atunci intra in scena SNSul. Sotul pregatea biberonul, ii scoteam tetina, bagam furtunasul in biberon, chinuie-te sa il mufezi corect cu furtunul atasat. Lapte praf mi se parea cu pute groaznic. Cand am si gustat si am identificat un gust de apa cu zahar, m-am amarat si mai tare.

Il alaptasem putin, am vazit cum e, se angreneaza niste mecanisme in corp. El sugea la un san, celalalt incepea sa curga, simteam uterul contractandu-se intr-o maniera similara cu cea din momentele cand luam fiola pentru contractare uter. Ii vedeam grimasele, il mangaiam. Ma gandeam cu groaza ca va trebui sa il hranesc cu biberonul cu laptele ala praf, dulce si urat mirositor care il facea sa doarma nefiresc de mult.

Au trecut cateva zile, mai precis vreo 7 de cand am ajuns cu el acasa si ne-am chinuit cu toate cele. Crize de plans, ale lui, ale mele, oboseala, amorteala de la atata tinut la san, furtunase lipite pe san si toate cele.

Apoi, intr-o zi l-am alaptat, iar l-am pus la san, iar alaptat, iar alaptat si au trecut 24 de ore fara lapte praf, apoi 48, apoi s-au facut 72, apoi 100. Am renuntat la formula si am ramas pe alaptat exclusiv la san, la cerere.

Pe parcursul celor 7 zile de chin: alaptat plus completare, ca sa fie treaba treaba am ajuns cu el la camera de garda. Avea 4 ore de cand urla de … foame. Statuse 6 ore la san, mai tragea, mai dormea, apoi i-am dat formula de completare, insa el tot nervos, tot agitat, tot infometat. Am crezut ca are altceva, nu am vrut sa riscam si am fugit la spital.

Neonatologul a zis din prima ca e mort de foame. A „tras pe nas” 90 de ml de lapte praf la 6 zile. Praf eram si eu. Atatea ore de pus la san, atatea ceaiuri, mi se pare ca toate fara vreun folos.

Primisem „instructiuni” de cand am parasit spitalul. „Doamna, nu o sa ii faceti fata fara completare cu formula, mananca mult, o sa aiba nevoie de completare”. Asa a si fost o perioada. Citisem eu toate alea cu dimensiunea stomacului, ca e cat cireasa la inceput, ca daca e alaptat des el se satura cu putin. Aiurea, al meu era nesatul in permanenta cu tot stomacului lui minuscul.

Ce sa zic, in seara cu mersul la camera de garda mi se pareau toate informatiile la fel de utile precum anii si secolele pe care eram obligati sa le invatam pe de rost din manualul de istorie.

Ma resemnasem putin si ma gandeam la avantajele biberonului. Ca da, sunt si din astea:

  • Stii exact cat a mancat copilul (sanul in schimb nu e gradat);
  • Doarme mai mult, mai profund;
  • Doarme si mama, deci e mai vioaie si dispusa pentru nou nascut, sa il ingrijeasca, sa il plimbe;
  • Programul de masa e regulat, fara chestii gen: „vai doarme, trebuie sa plecam la doctor, cand am timp sa il pun la san?”;
  • Nu ai nevoie de haine de alaptat;
  • Nu trebuie sa te preocupi de ceea ce mananci, bei, sa il urmaresti, se baloneaza, are gaze, se constipa de la ceva ce ai mancat tu?

Am luat biberoane si le-am insirat pe masa. Am cumparat sterilizator ca in primele 2 zile ne-am chinuit cu fiertul in oala. Dupa ce am facut toate astea, bebe nu a mai avut nevoie de completarea cu formula …

In incheiere, nu o sa fac apologia alaptatul exclusiv. Nu o sa scriu despre beneficiile alaptarii pentru mama si copil. Nici cate merita sa faci pentru asta, vreau doar sa adaug ca fiecare face cum poate si cum crede de cuvinta. Mama si tata care dau cu biberonul, tot mama si tata sunt.

Copilul tot va creste si va respira aer poluat de Romania. Tot va manca la junk food cu colegii.

Si daca este vreun parinte care isi face mustrari de constiinta si crede ca e sfarsitul lumii pentru ca cel mic nu e alaptat si ca vai … Generatii intregi am baut apa si ceai in prima luna de viata. La 4 luni imi baga mamaie mana in ostropel si ma lingeam pe degete. Nu zic ca era bine, ci ca asa au facut ei atunci, crezand ca e bine, iar azi sunt mare amatoare de sport si seminte eco, cu analizele bune la zi!

Din aceeasi categorie

1 comentariu

  1. […] cursurile de alaptare nu se vorbeste despre perioada de dinainte sa se ajunga la cerere-oferta. Pentru ca in multe cazuri la spital primeste lapte praf, iar cand ajungi cu el acasa laptele din […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *